Programul Operațional Competitivitate
POC 2014 - 2020 contribuie la creşterea competitivităţii şi la dezvoltarea economică prin îmbunătăţirea accesului, securităţii şi utilizării TIC şi prin consolidarea CDI.
Axa Prioritară 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltarii afacerilor
Suma alocată:
- 716.309.236,00 Europentru regiunile mai puțin dezvoltate - 43.884.366 Euro rezervă de performanță)
- 177.551.724,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată) - 14.322.208 Euro rezerva de performanță
Priorități de Investiții
1.1. Promovarea investițiilor în C&I, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare și dezvoltare și învățământul superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea și aplicațiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de rețele și de grupuri și inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum și sprijinirea activităților de cercetare tehnologică și aplicată, liniilor pilot, acțiunilor de validare precoce a produselor, capacităților de producție avansate și de primă producție, în special în domeniul tehnologiilor generice esențiale și difuzării tehnologiilor de uz general
- Acțiunea 1.1.1: Mari infrastructuri de CD
- Acțiunea 1.1.2: Dezvoltarea unor reţele de centre CD, coordonate la nivel naţional şi racordate la reţele europene şi internaţionale de profil și asigurarea accesului cercetătorilor la publicații științifice și baze dedate europene și internationale
- Acțiune 1.1.3: Crearea de sinergii cu acţiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaționale
- Acțiune 1.1.4: Atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru consolidarea capacității CD
1.2. Îmbunătățirea infrastructurilor de cercetare și inovare (C&I) și a capacităților pentru a dezvolta excelența în materie de C&I și promovarea centrelor de competență, în special a celor de interes european, prin conectarea acestora cu structuri existente sau emergente de clusterizare care urmăresc inovarea și dezvoltarea economică, într‐un mod care răspunde nevoilor de dezvoltare în care sunt interesate comunitățile în care acestea se dezvoltă
- Acțiunea 1.2.1: Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere
- Acțiune 1.2.2: Instrumente de creditare și măsuri de capital de risc în favoarea IMM-urilor inovative și a organizațiilor de cercetare care răspund cererilor de piață
- Acțiune 1.2.3: Parteneriate pentru transfer de cunoştinţe (Knowledge Transfer Partnerships)
Axa Prioritară 2 - Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă
Suma alocată:
- 555.101.935,00 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate (34.008.072 Euro rezervă de performanță)
- 75.097.813,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată) - 4.552.434 Euro rezerva de performanță
Priorități de Investiții
2.1. Extinderea conexiunii în bandă largă și difuzarea rețelelor de mare viteză, precum și sprijinirea adoptării tehnologiilor emergente și a rețelelor pentru economia digitală; incluziune digitală, cultură online și e‐sănătate
- Acțiunea 2.1.1 Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet
2.2. Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC;
- Acțiunea 2.2.1 Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere
- Acțiunea 2.2.2 Sprijinirea utilizării TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special a cadrului de derulare a comerțului electronic
2.3. Consolidarea aplicațiilor TIC pentru guvernare electronică, e‐learning
- Acțiunea 2.3.1 Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data
- Acțiunea 2.3.2 Asigurarea securității cibernetice a sistemelor OS 2.4 TIC și a rețelelor informatice
- Acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e‐educație, e‐incluziune, e‐sănătate și e‐cultură